Servicii

Consultatia obstetricala este reprezentata de catre consultatia care se efectueaza de catre medic femeii gravide .

La sarcinile incipiente si mici, se examineaza organele genitale externe, urmand apoi examinarea care pune diagnosticul de sarcina.

La sarcinile mai mari, si spre sfasitul sarcinii se apreciaza:

-nivelul fundului uterin in raport cu ombilicul sau apendicele xifoid; 
-tipul prezentatiei: craniana, oblica, pelviana, transversa, 
-pozitia prezentatiei (spatele fetal este pe stanga sau pe dreapta), 
-tonusul peretelui uterin, precum si prezenta, frecventa si durata contractiilor

Consultatia obstetricala cuprinde: 

1. Anamneza

2. Inspectia zonei genitale in pozitie ginecologica

3. Examenul cu valve

4. Tuseul vaginal propriu-zis

Sarcina este o stare fiziologică, dar care trebuie urmărită cu atenţie de către medicul obstetrician. Unul din principalele obiective ale consultaţie prenatale este identificarea sarcinilor cu risc, a acelor situaţii în care sarcina nu se mai încadrează în limitele fiziologicului. Este de prefarat ca un număr cât mai mare de sarcini cu risc să fie identificate de la prima consultaţie.

Scopul consultaţiei prenatale

• reducerea riscului obstetrical, matern şi fetal;
• naşterea la termen a unui făt eutrofic, sănătos;
• reintegrarea ulterioară în societate a femeii.

Obiective

• depistarea tuturor factorilor de risc;
• verificarea funcţională a organelor/sistemelor materne care în noua situaţie vor fi suprasolicitate;
• supravegeherea dezvoltării fătului;
• dirijarea condiţiilor de igienă a sarcinii;
• pregătirea fizică şi psihică în vederea naşterii.

Consultatia prenatala reprezinta totalitatea actiunilor inteprinse in vederea scaderii mortalitatii materne si perinatale.

Se face prin consultatie clinica, examen ecografic abdominal/ vaginal, tuseu vaginal, teste genetice si de la laborator.

Este recomandata consultatia lunara pana in luna a 7-a, bilunara in luna a 7-a si a 8-a si saptamanala in ultima luna de sarcina.

De mare importanta este prima consultatie prenatala, care va incadra gravida intr-o categorie fara risc (aprox. 75%) si care va urma componentele de baza ale consultatiei prenatale sau va face parte din cele 25% de gravide considerate cu risc crescut si care vor beneficia de dispensarizare speciala.

Scop:
• Reducerea riscului obstetrical matern si fetal
• Nasterea unui fat la termen, eutrofic, sanatos biologic
• Asigurarea refacerii complete a femeii dupa perioada de lehuzie

Obiectivele asistentei prenatale sunt urmatoarele:
• Identificarea factorilor de risc ce pot complica evolutia sarcinii
• Reducerea efectelor acestor factori prin masuri corespunzatoare, inclusiv terapeutice
• Supravegherea starii fatului
• Educarea femeii gravide, igiena sarcinii, pregatirea pentru nastere, alaptare, ingrijire a nou-nascutului.

De importanta deosebita este evaluarea potentialului functional al pacientelor cu afectiuni cronice (mai ales cardiace si renale) pentru a stabili gradul de risc pe care il va ridica o sarcina la aceste paciente. Pacientelor cu pusee acute li se recomanda evitarea sarcinii pentru 6 luni de la sistarea episodului acut. Diabetul zaharat dezechilibrat este frecvent asociat cu cu malformatii fetale, feti macrosomi, distocii la nastere. 

Continutul unei consultatii prenatale cuprinde in mod obligatoriu:
• Anamneza (date generale despre pacienta, antecedente medicale si obstetricale, evolutia sarcinii actuale).
• Examen clinic local si general
• Examinari ecografice si de laborator
• Recomandari pentru gravida si programarea urmatoarei consultatii
• Inregistrarea datelor in fisa gravidei

Ce este sarcina cu risc ?
 Sarcina cu risc crescut este acea sarcina in care anumite afectiuni patologice expun mama sau fatul sau pe amandoi unor riscuri de complicatii care depasesc riscurile obisnuite ce pot aparea in timpul sarcinii, la nastere sau dupa.

 Cand consideram ca o sarcina este cu risc crescut?
 O sarcina poate fi considerata cu risc crescut din mai multe motive. Acestea pot fi impartite in mai multe categorii: cauzematerne si fetale.
Printre factorii materni putem enumera: varsta inaintata a mamei (> 40 ani), varsta foarte tanara (< 15 ani), excesul ponderal sau obezitatea, istoricul unor complicatii la sarcinile anterioare (deces intrauterin, avort, nastere prematura, restrictie de crestere intrauterina, macrosomie fetala, preeclampsia-eclampsie), hipertensiune arteriala, incompatibilitate Rh, mare multiparitate, diabet gestational, hemoragiile in trimestrul 3 sau la nastere, infectiile (urinare, stari febrile prelungite), urgente chirurgicale (apendicita acuta, colecistita acuta), sarcina prelungita cronologic, boli cronice preexistente sarcinii (lupus eritematos sistemic, astm, TBC, anemii congenitale, hepatite cronice, boli cardiace, cancerul de san sau col uterin, limfoame, infectia HIV, boala Crohn, colita ulcerativa), patologia uterina (fibroame, malformatii uterine), istoric familial sugestiv.   
Fatul poate fi afectat in viata intrauterina in cazul in care gravida contacteaza unele infectii (rubeola, varicella).
Fatul poate fi considerat expus unui risc crescut atunci cand  screening-ul din trimestrul 1 si/sau 2 deceleaza anomalii sugestive pentru boli genetice sau malformatii (cardiace, renale, digestive, etc). Pentru stabilirea diagnosticului se impun investigatii speciale (biopsia de vilozitati coriale, amniocenteza).

Cum trebuie urmarita o sarcina cu risc crescut ?
  Spre deosebire de gravidele sanatoase cu feti sanatosi, care pot fi supravegheate pe parcursul sarcinii de medicul de familie si de moase, gravidele cu risc crescut trebuie urmarite de un obstetrician specializat in acest domeniu, care la nevoie va organiza un consult interdisciplinar (neonatolog, chirurg pediatru, specialist in medicina interna, hematolog, anestezist, etc) pentru a decide cea mai buna conduita in sarcina si la nastere.
  Frecventa vizitelor si investigatiile recomandate sunt dictate de evolutia gravidei si a fatului. Momentul nasterii si modul de nastere sunt decizia echipei multidisciplinare care gestioneaza cazul.

Consultatia de infertilitate presupune o discutie cu medicul ginecolog  referitoare la istoricul medical al cuplului, cat si detalii legate de infertilitate, de preferat in prezenta ambilor parteneri.

Este necesar ca la consultatie cuplul sa prezinte medicului toate investigatiile efectuate anterior, atat cele generale, cat si cele care sunt legate de partea de infertilitate. Pe langa investigatii, trebuie prezentate medicului si protocoalele interventiilor chirurgicale sau procedurilor de reproducere umana asistata efectuate, daca este cazul.

Un minim de investigatii pe care cuplul ar putea sa il prezinte medicului la prima consultatie de infertilitate, ar fi: analize generale, ecografie transvaginala, examen Babes Papanicolau, culturi de col uterin, dozari hormonale, spermograma.

Medicul va va adresa intrebari legate de modalitatea de incercare de a obtine o sarcina, antecedente personale patologice, investigatiile anterioare efectuate, iar apoi va va recomanda o serie de analize de laborator si investigatii imagistice, pentru a completa dosarul dvs de investigatii si pentru a stabili cat ma precis cauza infertilitatii in cuplu.

Mai apoi, la consultatiile ulterioare, vi se va propune un tratament individualizat si proceduri specifice de reproducere umana asistata, care va vor oferi cele mai bune sanse de a obtine o sarcina.

În ce constă consultația ginecologică?
O primă etapă a consultației constă într-o discuție preliminară, denumită în termeni medicali anamneză, în cursul căreia se obțin date generale despre pacientă, antecedentele medicale, ginecologice și obstetricale ale acesteia, precum și motivele adresării către ginecolog. Aceste date pot orienta medicul asupra unor afecțiuni medicale, care trebuie investigate mai detaliat.

Examenul clinic ginecologic propriu-zis constă în general în următoarea succesiune de manevre.

Examenul ginecologic propriu-zis, la care pacienta este plasată în poziţia ginecologică pe o canapea special concepută pentru o astfel de examinare. Organele genitale externe sunt primele examinate, prin evaluarea vizuală a vulvei și perineului. Se palpează orice formaţiune suspectă, iar secreţiile depistate sunt recoltate penru examinare suplimentară. Inspecția vaginului si a colului uterin pentru depistarea unor anomalii sau leziuni ale acestora se efectueaza cu ajutoul valvelor sau speculului vaginal. Deasemenea, se poate depista prezenţa sângelui sau a unor secreții care trebuie studiate suplimentar, bacteriologic și / sau citologic.

Cu ocazia examinării colului uterin se poate recolta secreție de la nivelul colului și vaginului pentru examenul citobacteriologic Babeş-Papanicolaou. Acest test are rolul de a depista prezența unor eventuale anomalii celulare existente în leziunile precanceroase ale cancerului de col uterin.. Aceste leziuni pot sa nu fie vizibile datorita dimensiunilor foarte reduse sau localizării în afara ariei colului care se poate inspecta în mod obișnuit. Dacă se suspicionează un proces neoplazic la examenul clinic, este indicat un protocol suplimentar de investigare și efectuarea biopsiei.

Secreția cervico-vaginală se mai poate recolta și în situația în care se suspectează prezența unei infecții in zona genitala. În asemenea situații, frecvent secreția vaginală este abundentă sau urât mirositoare. Examenul microbiologic este folosit în asemenea situații pentru a identifica prezența germenilor, iar recoltarea de culturi insotite de antibiograma sau antifungigrama oferă soluțiile terapeutice optime.

Tuşeul vaginal combinat cu palparea abdominala. Organele pelviene – uterul și anexele uterine (trompe, ovare) pot fi studiate prin această palpare bimanuală. Se cercetează poziţia, forma, mărimea, consistenţa şi în mod special sensibilitatea sau durerea locală. În acest mod pot fi detectate formatiuni tumorale (ex. fibroame, chisturi) sau inflamații (ex. anexite, metroanexite). Totuși, detalii superioare cu privire la structura acestora și chiar aspecte funcționale sunt obținute cu ajutorul ecografiei transvginale.

Tușeul rectal: În anumite situații medicul poate considera necesară efectuarea unui tușeu rectal, cu informarea prealabilă a pacientei și cu acordul acesteia.

Când trebuie efectuată consultația ginecologică?

Consultația ginecologică se recomanda a fi efectuată:

• anual – de rutină,
• când femeia devine gravidă și
• atunci când apar simptome precum secreții vaginale anormale, dureri pelvine, sângerări vaginale anormale.

Consultația ar trebui programată în zilele de după menstruație, atunci când informațiile oferite de această investigație sunt optime.

Trebuie să existe o pregătire înaintea consultației?
Cu minim 48 ore înaintea consultației, trebuie evitate: toaleta internă vaginală, contactul sexual sau folosirea de contracepție vaginală, ovule sau alt tip de medicație vaginală.

Este suficientă evaluarea clinică? Rolul ecografiei
Consultația este de obicei acompaniată și de o evaluare ecografică a aparatului genital, care poate semnala prezența unor probleme ale organelor genitale interne (precum chisturi sau tumori ovariene, fibroame sau polipi ai uterului etc).

De asemenea, ecografia ginecologică oferă date cu privire la buna funcționare a organelor genitale interne la femeia de vârstă fertilă, în sensul că în fiecare perioadă a ciclului menstrual există anumite caracteristici funcționale ale ovarului și uterului care ne orientează asupra statusului hormonal și fertil al fe

Orice femeie duce o viata foarte ocupata si agitata, de la locuri de munca solicitante, pana la grija fata de copii, familie sau parinti. Asa ca atunci cand corpul le da semne de boala, tind sa le ignore.

Menopauza este o perioadă în viața oricărei femei ce se caracterizează printr-o reducere a producției de hormoni sexuali (estrogen, progesteron). De asemenea, în cursul acestei perioade, încetează menstruația. Cu alte cuvinte, este vorba despre o încetare a funcției ovariene, cu tot ce presupune ea (încetarea secreției hormonilor sexuali feminini și încetarea funcției ovulatorii).

În cele mai multe cazuri, menopauza începe să se instaleze după 40 de ani. Foarte puține femei experimentează menopauza înaintea împlinirii vârstei de 40 de ani. În aceste cazuri se vorbește despre menopauză prematură (începutul menopauzei). De asemenea, există cazuri în care menstruația se prelungește după 55 de ani. Aceste cazuri trebuie monitorizate cu atenție pentru că prezintă un risc ridicat de hiperplazie de endometru și cancer de sân. Se consideră că menopauza este instalată atunci când menstrele nu au mai apărut de un an.

Simptomele menopauzei pot fi mai mult sau mai puțin severe. Cele mai frecvente simptome sunt:

• bufeurile: senzația de cald la nivelul feței, gâtului, pieptului, temperatură crescută;
• transpirația nocturnă (hiperhidroză);
• tahicardia;
• dificultatea în respirație;
• senzația de greață;
• tulburările de somn;
• uscăciunea vaginală;
• osteoporoza;
• cefaleea;
• dificultățile de concentrare;
• modificările de dispoziție;
• anxietatea;
• depresia;
• uscăciunea pielii, deteriorarea părului și a unghiilor;
• țesutul adipos în exces;
• ochii umflați dimineața/ accentuarea pungilor din jurul ochilor și a cearcănelor.
• creșterea tensiunii arteriale;
• durerile articulațiilor (la mâini și picioare);
• durerile musculare;
• oboseala;
• lipsa de tonus;
• amețelile.

Este important de precizat că menopauza nu este o afecțiune medicală.

Medicul specialist poate oferi variante terapeutice pentru a ajuta pacienta să depășească disconfortul menopauzei:

• terapie hormonală: pentru a crește artificial nivelul estrogenului în organism. Terapia are efecte secundare minime. Poate fi nevoie de consult endocrinologic.
• aport regulat de calciu, vitamina D3, seleniu, zinc, omega 3, vitaminele A, C, E, resveratrol (în acest fel se previne osteoporoza).
• dietă bogată în fructe, legume și cereale.
• stimularea activității fizice regulate.
• consult cardiologic/ consult neurologic, pentru cazul în care apar semnele unor afecțiuni cardiovasculare.
• adoptarea unui stil de viață sănătos: nu este vorba numai despre activitatea fizică, ci și despre consum mai mic de sare, hidratare adecvată, respectarea orelor de somn (7 ore pe noapte pentru adulți), monitorizarea greutății corporale.

Sexualitatea umana poate fi considerata ca o dimensiune multifactoriala individuala, cuprinzand factori psihologici, organici si socio-culturali, cognitiile asupra sexualitatii proprii influentand rolul social, modul in care se percepe individul, precum si modul in care il percep ceilalti. In timp s-a facut trecerea de la ideea ca femeia detine doar rolul pasiv in timpul actului sexual, la perceptia actuala care infatiseaza o femeie moderna, sigura pe sine, informata, capabila sa se valorizeze, sa aiba capacitatea si abilitatile de a cuceri si de a respinge, de a avea relatii sanatoase nu doar psihologic, cat si sexual.

• Variatii ale dorintei sexuale, de la scaderea sau chiar absenta, pana la excesul dorintei sexuale
• Disfunctii ale fazei excitatorii cand femeia nu reuseste sa se lubrefieze sau obtine lubrefierea si apoi o pierde in timpul actului sexual
• Vaginismul – dureri aparute la incercarea de intromisiune a penisului, penetrarea neputand fi posibila datorita hepersensibilitatii vulvo-vaginale aparute, ducand la dureri si contractura involuntara a musculaturii vulvo-perineale
• Dispareunia reprezentand dureri in timpul actului sexual, penetrarea fiind posibila
• Disfunctia de orgasm cu imposibilitatea de a avea orgasm – frigiditatea sau anorgasmia.

Alternativele de tratament sunt multiple si se adreseaza cauzelor care stau la baza tulburarii sexuale, sub indrumare medicala de specialitate:

• Tratamentul chirurgical al diverselor patologii acolo unde este cazul – exista diagnostic si medicul recomanda interventia chirurgicala
• Tratamentul infectios sau hormonal, dupa caz, in functie de afectiunea medicala de care sufera femeia in cauza
• Tratamentul psihiatric in cazul afectiunilor psihice ce duc la disfunctii sexuale
• Interventia psihoterapeutica si consilierea sexologica.

Incontinenta urinara de efort, inseamna pierdere (scurgere) involuntara de urina, ce apare la eforturi fizice: tusa, stranut, aplecare, asezare, ridicare s.a.m.d. Cantitatea urinii pierdute poate sa fie mai mare sau mai mica (cateva picaturi). Aproximativ 1/3 din femeile cu varsta dupa 50 ani, sufera de incontinenta urinara. Majoritatea femeilor evita sa vorbeasca deschis despre incontinenta urinara, ceea ce intarzie diagnosticarea si tratamentul, care este destul de efficient in majoritatea cazurilor.

Care sunt cauzele care pot duce la aparitia incontinentei urinare de efort:

• Prolapsul genital, ce poate fi cauzat de slabirea musculaturii pelvisului (planseului pelvin);
• Sarcini si nasteri multiple, obezitatea, ce duce la cresterea presiunii intraabdominale;
• Menopauza – datorita scaderii nivelului hormonal, scade tonusul tesutului coinjunctiv;
• Afectiunile nervilor: in unele traumatizme ale coloanei vertebrale, diabet zaharat, Boala Parkinson, scleroza multipla;
• Unele interventii chirurgicale (tratamentul chirurgical al prolapsului genital);
• Medicamente: administrarea prelungita a diureticelor in cazul hipertensiunii arteriale.

Cum diagnosticam incontinenta urinara de efort?

Prin discutii si examen clinic la medicul dumneavoastra, se poate pune diagnosticul de incontinenta urinara de efort. In unele cazur poate fi nevoie si de alte teste suplimentare, care nu sunt invasive si nu produc durere (urodinamica). Cand disgnosticul este stabilit, medicul va poate recomanda tratamentul, care poate sa nu fie chirurgical. Orice metoda de tatament ati alege, situatia se va imbunatati, iar in unele cazuri si trata definitiv aceasta afectiune.

Inainte de consultatia la medic, pentru ca aceasta sa fie cat mai informativa, e bine sa va pregatiti.

1. Faceti o lista cu toate semnele clinice si simptomele pe care le aveti. Deasemenea este important, daca luati tratament cronic, sa scrieti si ce medicamente, pentru ca unele irita tractul urinar.
2. Pregatiti si o lista cu intrebarile, la care vreti sa va raspunda medicul, cum ar fi:

• Care sunt metodele de tratament pentru aceasta afectiune?
• Daca se poate trata fara operatie?
• Se poate agrava in timp, sau sa apara complicatii?
• Greutatea corporeala poate influenta aceasta boala?
• Ce investigatii sunt necesare pentru a stabili cauza incontinentei urinare?

Cum tratam incontinenta urinara de efort?

Unele tehnici de autotraining ne pot ajuta in cazul incontinentei urinare mici si medii:

• Exercitii Kegel: sunt extercitii menite sa intareasca musculature planseului pelvin, prin incordarea si relaxarea repetata a musculaturii de retinere a urinii, fara sa incordam mulculatura picioarelor sau a abdomenului. Aceste extercitii trebuie efectuate in fiecare zi, cate 10 repetari per set, 5 seturi pe zi.
• Scaderea in greutate: obezitatea este una din cauzele aparitie incontinentei urinare, prin cresterea presiunii intraabdominale.
• Pesarele: aplicarea acestui dispozitiv intravaginal, poate duce la disparitia incontinente urinare, prin incercarea de a mentine vezica urinara in locatia ei anatomica. Dezavantajele acestei proceduri sunt: infectia vaginala si senzatie de corp strain.
• Operatia: atunci cand alte metode de tratament nu au success, interventia chirurgicala poate fi o optiune.

In prezent avem la dispoziție un numar din ce în ce mai mare de metode eficiente de control al fertilității. Dar niciuna nu este complet fără efecte secundare, aşadar este important să se se cunoască toate avantajele şi efectele secundare atunci când trebuie aleasă cea mai potrivită metodă contraceptivă. Aceste aspecte includ în primul rând siguranța şi eficacitatea. Alegerea informată a metodelor contraceptive este un principiu esențial în ghidare, iar consilierea corectă contribuie la utilizarea cu succes a metodelor contraceptive.

De asemenea, în alegerea unei metode contraceptive, trebuie luată în considerare şi protecția împotriva riscului pentru boli cu transmitere sexuală. Deși contraceptivele hormonale și dispozitivele intrauterine (steriletul) sunt extrem de eficiente în prevenirea sarcinii, acestea nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV. Doar utilizarea consecventă și corectă a prezervativului reduce riscul de infecție boli cu transmitere sexuală.

Metodele contraceptive hormonale folosesc hormoni pentru a impiedica ovulatia si a preveni aparitia sarcinii. Ovulatia este procesul biologic in care ovarul elibereaza un ovul, facandu-l disponibil pentru fertilizare. Hormonii pot fi introdusi in organism prin diferite metode, cum ar fi pastile, injectii, plasturi, inel vaginal, dispozitive intrauterine si implanturi hormonale.

In functie de tipurile de hormoni utilizati, aceste metode inhiba ovulatia, determina ingrosarea mucusului cervical, blocand spermatozoizii sa patrunda in uter si sa ajunga la ovul si subtiaza mucoasa uterului, prevenind implantarea ovulului fecundat. Aceste metode contraceptive hormonale sunt recomandate de catre medicul ginecolog care va monitoriza in timp posibilele efecte secundare si, in cazul injectiilor si implanturilor contraceptive, le va administra regulat.

Contraceptivele hormonale sunt: anticonceptionalele orale (pilula combinata si pilula monohormonala), injectiile hormonale, implanturile subdermice, plasturele si inelul vaginal.

Contraceptivele orale (anticonceptionalele)

Pilula combinata („pilula” sau „pastila”)

Este un anticonceptional oral care contine doi hormoni sintetici similari cu estrogenul si progesteronul produsi in organism de ovare. Este un contraceptiv cu eficacitate buna (91%) daca este utilizat corespunzator (pilula combinata trebuie luata zilnic, 21 de zile, de preferat la aceeasi ora, pentru a crea un obicei). In plus, anticonceptionalele orale regleaza ciclul menstrual si reduc durerile din timpul menstruatiei. De asemenea, anticonceptionalele pot fi folosite sa trateze sindromul premenstrual si endometrioza.

Mecanismele prin care pilula impiedica aparitia sarcinii sunt: previne eliberarea ovulelor de la nivelul ovarelor (impiedica ovulatia), determina ingroasarea mucusul de la nivelul colului uterin impiedicand inaintarea spermatozoizilor in uter si modifica mucoasa uterina astfel incat ovulul fertilizat de spermatozoid sa nu se poata implanta. Nu se recomanda femeilor care alapteaza si femeilor cu varsta > 35 ani care sunt fumatoare, au un istoric de formare de cheaguri de sange (trombembolism) sau de cancer de san. Alte efecte secundare posibile: cefalee, durere de stomac, sensibiltate la nivelul sanilor, schimbarea dispozitiei, hipertensiune artriala.

Pilula monohormonala („mini-pilula”)

Nu contine estrogen, ci doar doze mici de progestativ sintetic, asemanator progesteronului produs de ovare. Este denumita si „mini-pilula” contraceptiva. Actioneaza prin aceleasi mecanisme ca pilula combinata. Reduce sangerarile menstruale si amelioreaza durerea din timpul menstruatiei. Scade riscul de boala inflamatorie pelvina si de cancer ovarian si de endometru. Deoarece nu contine estrogen, mini-pilula nu prezinta risc de tromboza, ca in cazul pilulelor combinate. Poate fi folosita de catre femeile care alapteaza. Posibile efecte secundare sunt: sangerare sau spotting intre menstruatii, crestere in greutate, sensibilitate la nivelul sanilor, cefalee si greata.

Injectii contraceptive

Se administreaza intramuscular la fiecare 3 luni de catre medicul ginecolog. Pot contine doar progesteron sau o combinatie de progesteron sintetic si estrogen. Mecanismele de actiune constau in modificarea stratului de mucus de la nivelul colului uterin care devine foarte vascos si greu de depasit de catre spermatozoizi si susbtierea mucoasei uterului, astfel incat sa nu permita ovulului fecundat sa se implanteze. De asemenea, impiedica ovulatia (eliberarea ovulului de la nivelul ovarului). Sunt foarte eficiente in prevenirea unei sarcini nedorite (peste 99.7%), insa trebuie administrate la timp, la fiecare 3 luni (4 injectii/an). Posibile efecte secundare sunt: sangerare intre menstruatii, crestere in greutate, tulburari de dispozitie, sensibilitate la nivelul sanilor, cefalee, osteoporoza (oase fragile), in cazul utilizarii timp indelungat (pierderea osoasa poate fi reversibila la oprirea acestei metode contraceptive).

Implanturi contraceptive subdermice

Implanturi subdermice cu progestativ sunt sub forma unei tije din material plastic, de mici dimensiuni (cat un bat de chibrit), moale, flexibila, pe care medicul ginecolog o insera sub piele la nivelul bratului femeii. Procedura de implantare este simpla si se efectueaza cu anestezie locala. Implantul contine substanta activa similara cu progesteronul natural produs de ovare care este eliberata in corp lent, in ritm constant pe o perioda de 3 ani. Ofera o excelenta protectie (99.9%) timp de pana la 3 ani, substanta activa actionand prin impiedicarea eliberarii ovulelor de catre ovare  (ovulatie) si modificarea mucusului de la nivelul colului uterin care ingreuneaza patrunderea spermatozoizilor in uter. In plus, mucoasa uterului devine mai subtire ceea ce inseamna ca atunci cand un ovul a fost totusi fertilizat, este foarte putin probabil sa poata sa se ataseze de uter. In plus, ajuta la protectia impotriva infectiilor cu transmitere sexuala datorita dopului care se formeaza la nivelul colului uterin care previne patrunderea bacteriilor in uter.

Fata de contraceptivele orale, unde este foarte important ca femeia sa ia pastila zilnic, implantul subdermic nu necesita decat o implantare la fiecare 3 ani. Poate fi folosit de femeile care nu pot folosi pilule care contin estrogeni. Este recomandat femeilor care alapteaza. Posibile efecte secundare sunt: cefalee, menstruatii neregulate, crestere in greutate, sensibilitate la nivelul sanilor si rar, dificultate in extragerea implantului din cauza cicatrizarii locale.

Plasturele contraceptiv

Contine estrogen si progesteron, actionand asemanator cu anticonceptionalele orale. Se pune pe piele, la nivelul abdomenului inferior sau coapselor, insa nu la nivelul sanilor. Trebuie pus un plasture la fiecare 1 saptamana, timp de 3 saptamani. In timpul celei de-a patra saptamani, nu se mai foloseste plasturele si menstruatia va aparea. Plasturele are o rata de esec de 7%. Posibile efecte secundare sunt: iritatia pielii, durere la nivelul stomacului, modificari ale menstruatiei, schimbari ale dispozitiei, sensibilitate la nivelul sanilor, cefalee, crestere in greutate, hipertensiune arteriala. Foarte rar, insa reprezentand un risc serios este formarea de cheaguri de sange (trombembolism), riscul de accident vascular cerebral si de infarct miocardic. Riscul este mai crescut la femeile fumatoare si care au mai mult de 35 ani.

Inel vaginal

Inelul vaginal este un inel mic din plastic transparent care se plaseaza in vagin. Contine o combinatie de hormoni (estrogeni si progesteron) din care se elibereaza periodic o doza mica. Rolul acestei combinatii este de a crea conditii nefavorabile eliberarii ovului, fertilizarii lui sau penetrarii spermatozoizilor prin stratul de mucus cervical. Inelul este introdus o data pe luna si este lasat pe loc 3 saptamani. Se indeparteaza apoi 1 saptamana (in saptamana a patra). Menstruatia se va declansa la 1-2 zile dupa scoaterea lui. Dupa 7 zile se introduce un nou inel vaginal. Utilizat corect, inelul vaginal are o eficacitate foarte mare (99,7%). Posibile efecte secundare sunt: cefalee, durere la nivelul stomacului, sensibilitatea sanilor, iritatie si scurgere vaginala, schimbari de dispozitie, hipertensiune arteriala. In plus, un risc mai putin frecvent, insa serios este fomarea de cheaguri (trombembolism), riscul de accident vascular cerebral si de infarct miocardic. Riscul este mai crescut la femeile fumatoare si cu varsta > 35 ani.

Pilulele anticoncepționale reprezintă una dintre cele mai sigure metode de prevenire a unei sarcini nedorite în rândul femeilor tinere. Dacă sunt administrate conform recomandărilor medicului ele au o eficiență de până la 99%. Cunoașterea tipurilor de anticoncepționale orale și a modului de acțiune favorizează obținerea unei protecții cât mai eficiente și cu riscuri cât mai mici asupra femeilor.

Tipuri de anticoncepționale orale

• Pilulele care conțin doi hormoni (etinil estradiol și un progestativ) în cantități variabile se numesc contraceptive orale combinate. Acestea reprezintă cel mai folosit tip de anticoncepționale orale
• Există și contraceptive orale care conțin doar progesteron. Ele sunt recomandate de obicei femeilor care au contraindicații la estrogeni sau post-partum

În funcție de raportul dintre cei doi hormoni anticoncepționalele pot fi

• monofazice (eliberează aceeași cantitate de estrogen și progesteron în fiecare zi și au, de obicei, aceeași culoare)
• multifazice (au culori diferite și eliberează cantități diferite de hormoni, fiind foarte important să fie luate în ordinea săgeților sau numerotării de pe folie).

Cum funcționează?

Cei doi hormoni din compoziția contraceptivelor orale împiedică apariţia unei sarcini și menţin ciclul menstrual stabil. Aceștia au multiple mecanisme de acțiune.

Progestativul

• Inhibă ovulaţia prin acțiunea la nivelul hipotalamusului și hipofizei unde scade pulsurile de GnRh și secreția de LH
• Pe lângă inhibiția hormonilor responsabili pentru apariția ovulației progesteronul are și un efect local
• El determină îngroșarea mucusului cervical afectând astfel mobilitatea spermatozoizilor și implantarea uterină

Etinil estradiolul

• Inhibă secreția de FSH – hormon hipofizar responsabil pentru selecția foliculului dominant (foliculul care intră în ciclul de maturare și este eliberat la ovulație)
• În plus potențează efectele progestativului
• De asemenea asigură stabilitate endometrului împiedicând apariția sângerărilor anormale între menstruații

Alte efecte benefice

Există anumite progestative care au și acțiune antiandrogenică. Acestea sunt folosite nu doar pentru prevenția sarcinii, ci și pentru tratarea unor afecțiuni endocrinologice precum

• hirsutismul (păr în exces cu dispoziție masculină)
• acneea
• amenoreea secundară (absența menstruațiilor)
• sindromul de ovar polichistic

Cum se utilizează?

De obicei administrarea primei pilule se face începând cu prima zi de menstruație, la aceeași oră în fiecare zi.

Acest lucru este foarte important în cazul pilulelor care conțin doar progesteron. Întârzierea administrării cu mai mult de 2-3 ore față de ora stabilită scade efectul contraceptiv și necesită folosirea unei alte metode de contracepție (prezervativ) timp de 2 zile. 

În cazul pilulelor combinate respectarea orei nu este la fel de strictă, dar pentru o protecție cât mai sigură pilulele trebuie administrate zilnic într-un interval orar constant. În funcție de numărul acestora, se va face o pauză de 7 zile (în cazul în care folia are 21 de comprimate) sau se va continua administrarea fără întrerupere (în cazul în care folia are 28 de comprimate).

Utilizate corect pilulele anticoncepționale vă protejează de o sarcină nedorită dar nu și de bolile cu transmitere sexuală.

Alegerea contraceptivului potrivit vârstei și nevoilor organismului se face după o consultatie la medicul ginecolog.

Efecte asupra fertilității

Pilulele contraceptive nu determină infertilitate. După renunțarea la folosirea contraceptivelor orale femeile sănătoase din punct de vedere reproductiv pot rămâne însărcinate la fel de repede ca şi femeile care folosesc metode contraceptive nehormonale. 

În cazul administrării contraceptivelor pentru o perioadă foarte lungă de timp, pot să apară tulburări de ciclu menstrual după oprirea pilulelor. De obicei sunt necesare câteva luni pentru ca axul hipotalamo-hipofizo-ovarian să iasă de sub efectul inhibor al contraceptivelor și să-și reia funcția cu normalizarea ciclului menstrual.

Informarea despre modul de acțiune vă va ajuta să înțelegeți cum să folosiți cât mai corect această metodă contraceptivă, cu efecte adverse cât mai mici și protecție cât mai ridicată. Nu luați pastilele înainte de a discuta cu medicul specialist!

Montarea unui sterilet reprezinta, actualmente, cea mai ieftina metoda de contraceptie!!!

Steriletele sunt mici aparate din material plastic, de formă și mărime variabilă, de 3 sau 4 centimetri lungime, prelungite în vagin printr-un fir ce semnalează prezența lor și care permite să poate fi scoase. Există două tipuri principale: sterilete pasive, ori inerte, din polietilen, și sterilete active, cărora li s-a adăugat cupru sau progesteron pentru a le crește eficacitatea. Aceste ultime modele sunt actualmente cele mai utilizate.

Steriletul este contraindicat femeilor care nu au avut niciodată copii și celor care au un fibrom sau antecedente de infecție a trompelor, din cauza riscului de infecție genitală (salpingită) pe care-l comportă. El nici nu evită, nici nu favorizează apariția unei sarcini extrauterine. Steriletul este eficace în proporție de aproape 100%. Totuși, acțiunea sa contraceptivă poate fi diminuată prin luarea de antiinflamatoare. În cazul utilizării steriletului, se impune o igienă genitală riguroasă, un număr limitat de parteneri sexuali și o supraveghere medicală regulată pentru a controla poziționarea sa și starea mucoasei uterine.

Chiuretajul uterin reprezintă o procedură prin care cu ajutorul unor instrumente speciale este îndepărtat atât conținutul cavității uterine cât și mucoasa (endometrul) în scop terapeutic sau diagnostic.

Cand se apeleaza la chiuretajul uterin?

Situațiile care impun chiuretajul uterin sunt variate și așa cum precizam și anterior, pot fi în scop diagnostic sau terapeutic, spre exemplu:

• Avort spontan (pierderea sarcinii) – în majoritatea cazurilor este eliminat tot conținutul, fără a mai rămâne resturi de țesut. În alte cazuri se apelează la chiuretaj uterin pentru a se îndeparta țesutul rămas și pentru a se elimina riscul infecției.

• Avort la cerere – chiuretajul uterin în scopul eliminării sarcini din cavitatea uterine.

• Sarcină molară (mola hidatiformă) – reprezintă o tumora benignă care se dezvoltă în uter în locul unei sarcini datorită unei erori genetice.

• Hemoragie postpartum – se aplică în vedera controlării hemoragiei de după naștere.

• Sarcina oprită în evoluție – se caracterizează prin întreruperea bruscă a sarcinii și se apelează la chiuretajul uterin de evacuare a fătului/embrionului din cavitatea uterine

Electrocauterizarea colului uterin este o procedură chirurgicală prin care este distrus un țesut afectat (modificat patologic) prin ardere cu ajutorul curentului electric.

Înainte de efectuarea electrocauterizării se impune un examen ginecologic, pentru a exclude stările care contraindică această procedură: sarcina, inflamația acută sau subacută și stările febrile în general. De asemenea este necesară efectuarea analizei PAP (Babeș-Papanicolau și a colposcopiei (examen microscopic al colului).

Procedura de cauterizare nu este dureroasă. Se poate simți o durere surdă de mică intensitate asemănătoare cu durerea de la ciclu menstrual. În aces sens se poate efectua cauterizarea în anestezie intravenoasă. După cauterizare se recomandă de obicei un tratament local cu ovule, se interzic raporturile sexuale 6 săptămâni. În ceea ce privește activitatea fizică, nu există restricții.

Lavajul vaginal se refera la procesul de spalare sau curatare a vaginului cu ajutorul apei sau a unei solutii speciale, pentru eliminarea continutului uterului.

Spalaturile vaginale se pot face cu diverse substante eliberate fara prescriptie medicala, dar si cu anumite tipuri de substante recomandate de medic pentru tratarea unor conditii sau pregatirea pentru anumite proceduri.

Prezența corpilor străini în vagin determină de multe ori scurgeri de culoare galbenă, roz sau maro și un miros puternic și neplăcut. Alte simptome sunt sângerări ușoare sau mâncărime. De asemenea, acesti corpi afectează adesea capacitatea de a urina, care este întreruptă sau dureroasă. Scurgerile vaginale pot afecta pielea din jurul vaginului și pot determina o infecție sau iritații ale pielii. Obiectele mari cauzează dureri în abdomenul inferior. În afară de simptomele descrise mai sus, mai pot apărea: roșeață, umflături și erupții cutanate. Prezența unui corp străin în vagin afacează echilibrul natural al bacteriilor în vagin și poate duce la vaginită, care se transmite prin contact sexual. Tratamentele cu antibiotice nu elimină corpul străin din vagin, însă pot trata infecțiile sau alte complicații apărute ca urmare.

Steriletul (DIU) poate fi fixat în orice zi, de preferat pe parcursul menstruației pentru că atunci e canalul cervical deschis, disconfortul fiind minim. Intervenția de montare a steriletului durează 15-20 de minute timp în care medicul va dilata canalul cervical, va introduce steriletul și va verifica ecografic poziția sa stabilă. Gradele de disconfort variază de la femeie la femeie însă pentru asta se pot lua antialgice înainte de intervenție sau se poate face anestezie locală.

Testul de sarcina este un dispozitiv medical, usor de utilizat si precis (acuratete intre 90-99%), care detecteaza hormonii din urina. In momentul in care ramai insarcinata, corpul tau incepe sa produca un anumit tip de hormon specific, denumit Gonadotropina Corionica Umana (HCG).

Testele de sarcina pot fi gasite in farmaciile fizice sau pot fi comandate online, iar pretul acestora poate incepe de la 5-6 lei si poate ajunge chiar si pana la 80 de lei sau mai mult, in functie de calitatea rezultatelor si gradul de precizie.

Descoperit in anul 1928 de dr. George Papanicolau, testul reprezinta cea mai buna metoda de a depista dintr-o faza timpurie cancerul de col uterin sau eventualele modificari ale colului ce pot fi asociate cu inflamatiile, infectiile. Testul Papanicolau este o investigație foarte simplă, ce se poate efectua in cadrul unui control ginecologic de rutina si este recomandat a fi facut anual de catre orice femeie.

Probele pentru testul Babes Papanicolau se recolteaza in timpul unei consultatii de rutina. Nu este dureros, nu implica o interventie agresiva sau invaziva, este usor de recoltat si dureaza foarte putin. Celulele se recolteaza din colul uterin, cu ajutorul unei periute speciale, urmand ca probele sa fie trimise la laborator. Dupa recoltare, sunt posibile usoare sangerari vaginale. Se vor evita spalaturile vaginale si contactul sexual pentru 24-48 de ore. Probele pentru testul Papanciolau se poate recolta chiar si in ambulatoriile din provincie, fiind usor de efectuat. Pacienta isi poate relua imediat activitatea zilnica fara nicio problema.